business-ul Macromex

Citesc in Business Magazin istoria businessului Macromex, fondat de Dan Minulescu. Se intampla cam asa: doua mii de dolari imprumutati in 1993 de la un prieten, si investiti intr-o nisa destul de improbabila la momentul acela: produse alimentare congelate. Momentul era bun, dar esecul nu alegea prea mult nici atunci: agentia de turism pe care o lansase cu un an in urma esuase. Minulescu devine un mic angrosist si isi creste afacerea pe forte proprii. Peste 5 ani mai atrage un investitor din familie, ca urmare a dificultatilor financiare pe care le traverseaza afacerea, cele mai multe create de deprecierea leului din 1999. Moment de cumpana, idei de renuntare.
Acum, la 14 ani de la lansare, Macromex are vanzari de 80 milioane $, 7 filiale in tara si un portofoliu de peste 8.500 de clienti. Daca ar pune unul langa altul toate baxurile pe care le vinde intr-un an s-ar forma un sir de 2.880 de kilometri, distanta Bucuresti-Barcelona. Este curtat de fonduri de investitii, isi propune sa depaseasca 100 de milioane din vanzari pe 2007 si vizeaza investitii de peste 20 de milioane pentru cresterea capacitatii de stocare, transport si altele.

Una peste alta, cateva idei care mi-au retinut atentia:
1. Omul de afaceri nu a avut nici un plan de afaceri. El insusi recunoaste ca "domeniul a fost absolut o conjunctura. Un context". Insa a vanat tot timpul oportunitatile.
2. Afacerea a ales bine momentele de extindere, inclusiv cele in care o parte din ea a fost preluata de alte companii precum Campofrio sau Lekkerland.
3. Au investit in IT cam 2 milioane de euro. Zice ca cea mai mare problema pe care ar avea-o ar fi daca ar cadea sistemul informational.
4. Daca ar fi sa o ia de la capat, ar cumpara o companie deja existenta, nu ar construi de la zero.
5. Nu este interesat de listarea la bursa - care i-ar incetini deciziile.

...si nu ar investi in imobiliare. In sfarsit, un om serios...